Competiții similare în zonă

2-3 Iulie, Brezoi Mountaine Run, alergare montană

14-15 August,  Băile Govora, Oltenia Forest-Run

27 August, Victoria, Grand Prix Romania - Run

Octombrie, Bujoreni

@creativsport

0728161918

            

 

 

 

 

REGULAMENTUL

 

privind organizarea şi desfăşurarea concursului de orientare sportivă

Trofeul Buridava și Cupa Oltului

16-17 aprilie 2022, Ocnele Mari - Vlădești


1. Introducere

Competiții :

- Alergare în pădure - Spring Run - Buridava- Alergarea de Primăvară

- Crosul Salinei Ocnele Mari

- Orientare - Cupa Oltului

Scopul acestei competiții este de a promova alergarea în natură și orientarea. Orientarea Sportivă este mai mult decât un sport. Copiii și adulții învață să citească harta, să folosească busola, să se orienteze în teren și să ducă o viață sănătoasă în natură.  Traseele de orientare sportivă în Salină, propuse de organizatori se adresează atât copiilor (începând cu vârsta de 3 - 8 ani, însoțiți de un părinte, tutore, profesor, antrenor), copiilor și tinerilor cât și adulților (fără limită de vârstă).

2. Date generale despre competiţie

Concursul este organizat în parteneriat de cluburile/asociațiile: CLC Lupii Ageri Popești Leordeni, Aktiv, Ecosport, Fundația Județeană pentru Tineret Vâlcea, primăriilor Ocnele Mari și Vlădești, D.S.T.J. Vâlcea. Regulamentul este disponibil și la locul de desfăşurare a competiţiei.

Cunoaşterea Regulamentului este obligatorie, participanţii urmând a semna o declaraţie de acceptare şi respectare a condiţiilor impuse prin Regulament. În ceea ce îi privește pe participanții minori, această declarație va fi semnată de către unul dintre părinți/tutore/profesor/antrenor.

3. Caracteristicile competiţiei

3.1. Concursurile se vor desfășura Sâmbătă 16 și Duminică 17 februarie 2022,  conform celor prevazute în regulamentul de față. Accesul în zonele de concurs va fi afișat pe saitul oficial al competiției.

3.2. Generalități. Competițiile de ALERGARE și ORIENTARE se adresează copiilor, tinerilor, adulților și veteranilor. Pentru ORIENTARE fiind pregătite trasee pentru toate vârstele, atât pentru cei care vor încerca pentru prima dată sportul cu harta, cât și pentru sportivii de performanță. La start fiecare participant (individual sau în echipă, în funcție de categorie) primește o hartă pe care este desenat traseul de orientare, ce urmează a fi parcurs. Pentru cursele de ALERGARE, parcursul va fi marcat cu benzi.

 

3.2.1.  Spring Run -Buridava- Alergarea de primăvară- 16.04.2022

Cros în pădure, pe poteci: 5 km; 15 km.
- Cursa 5 km - categorii: Feminin/Masculin: 12-14*, 15-18**, 19-34, 35-49, 50-59, 60+, 70+ ani;
- Cursa 15 km - categorii: Feminin/Masculin: 19-34***, 35-49, 50-59, 60+ ani.
*Copilul trebuie să fie însoțit de un adult;
**Pot participa alergători legitimați la Cluburi Sportive afiliate la federațiile naționale de performanță, chiar dacă nu au 18 ani împliniți la data competiției. În acest caz, declarația pe propria răspundere trebuie sa fie semnată de un părinte. Detaliile de apartenență la un club de performață trebuie transmise către organizator pe email, pentru clarificări.
***Se pot înscrie persoane, care la data desfășurării competiției împlinesc 18 ani. Pot participa alergători legitimați la Cluburi Sportive afiliate la federațiile naționale de performanță, chiar dacă nu au 18 ani împliniți la data competiției. În acest caz, declarația pe propria răspundere trebuie sa fie semnată de un părinte, tutore. Detaliile de apartenență la un club de performață trebuie transmise către organizator pe email, pentru clarificări. Email: skating.ro@gmail.com

 

Vezi aici traseele:  <Cursa 5km>  <Cursa 15km>

Echipament. Organizatorii recomandă un echipament adecvat condițiilor meteorologice în perioada de primăvară: încălțăminte antiderapantă, în caz de precipitații o jachetă impermeabilă etc.

Traseul este în mare parte prin pădure, pe poteci. Relieful este deluros, aflat între Ocnele Mari și Vlădești.

Nu vă aventurați, nu vă apropiați de văi adânci! În această perioadă văile adânci au malurile foarte alunecoase.

Reguli privind accesul în perimetrul forestier, impuse prin regulamentele Silvice și D.S.V.:

- la intrarea și la ieșirea din zona de pădure vor fi amplasate covoare dezinfectante. Este obligatorie trecerea peste acestea;

- este interzisă părăsirea potecilor marcate;

- nu aveți voie sa introduceți alimente în zona de pădure;

- se interzice aruncarea ambalajelor pe traseu;

- se interzice folosirea focului și a fumatului.

Pe traseu vor fi puncte de rehidratare.

 

3.2.2.  Crosul Salinei Ocnele Mari - 17.04.2022
Curse / Categorii

Familia - Cursa 750m;

FM9-11 ani   - Cursa 750m

FM12-14 ani - Cursa 1500m (2 ture)

FM15-18 ani - Cursa 3000m (4 ture)

FM19-34 ani - Cursa 4500m (6 ture)

FM35-49 ani - Cursa 3000m (4 ture)

FM50-59 ani - Cursa 3000m (4 ture)

FM60+ ani    - Cursa 1500m (2 ture)

FM70+ ani    - Cursa 750m

 

Vezi aici tura din salină: <Tură 750m>

Taxele de participare sunt în formularul de înscriere.

 

3.2.3. Orientare în Salina Ocnele Mari - 17.04.2022

Orientarea, sportul secolului XXI
 
Categorii/Curse: FM 10, 14, 18, Elita(19-44), 45, 55, 65, 75+, Fam.
Timpi câștigători estimați; între 7 minute (copii de 10 ani) și 15 minute (seniori 21 ani).
 
Înscrieri la Orientare pe: OrienteeringOnline (vă rog sa ne transmiteți adresa de email pentru noutăți!) sau pe email. skating.ro@gmail.com

Despre orientare.

Cum arată harta de orientare și grafica traseului de orientare, model? Vezi aici!

Harta de orientare este reprezentată cu simboluri standard internaționale impuse de Federația Internațională de Orientare. Vezi câteva simboluri

Traseele de orientare sunt formate din mai multe posturi de control, pe care participantul trebuie să le găsească în teren. Numărul posturilor de control diferă în funcție de categoria de vârstă. Fiecare post de control are un cod specific, care se regăsește și pe harta de concurs, în dreptul postului sau pe descrierea posturilor de control și corespunde cu codul stației amplasată în teren la postul de control. Parcurgerea distanței dintre două posturi de control succesive (ruta), se face la liberă alegere, fiecărui sportiv în parte trebuie să țină cont de reperele întâlnite în teren și recunoscute pe hartă.

Numărul (1*)... urmat de numărul (35**)... Astfel (1*-) reprezintă numărul de ordine al postului de control din traseu, iar (35**) reprezintă codul specific al punctului de control. Atenție! Codurile punctelor de control nu trebuie sa fie în ordine numerică (crescătoare sau descrescătoare), ele sunt aleatorii, în funcție de așezarea lor în teren. Codurile se regăsesc pe sistemul electronic de înregistrare (stație). (fig…)

Cronometrarea traseelor se realizează cu ajutorulsistemului electronic SportIdent. Fiecare participant primește la start un cip, care înregistrează timpul de parcurgere a traseului, individual. Categoria Familia (un copil și un adult) folosește un singur cip, iar acesta trebuie sa fie purtat pe degetul copilului. Participanții care nu dețin un cip SportIdent personal, vor primi de la organizator, iar la terminarea competiției acesta va fi returnat la sosire.

 

Traseu de Orientare - Sprint, indor – Salina Ocnele Mari

Primul START ora 13.00. Startul este individual, în funcție de categoria de vârstă. Lista cu ordinea de start pentru fiecare participant, se va găsi afișată la locul de start și pe site-ul competiției.

Întâlnirea în restaurantul salinei.

Traseele vor avea lungimi între 1,0 km și 2,5 km.

Clasamentul se va face în funcție de timpul realizat și cu toate punctele de control atinse în ordinea precizată pe hartă.

Cursele individuale la Orientare. O caracteristică importantă, este atingerea posturilor de control în ordine, astfel :

Atingerea punctelor de control este obligatorie, (Start,1,2,3,4,….,Sosire), așa cum sunt marcate pe hartă;

Ai bifat invers, unu sau mai multe puncte de control – este greșit și vei fi descalificat! Încă mai poți avea o șansă să intri în clasament, dacă te vei întoarce la primul post de control greșit, astfel revii la ordinea corectă, apoi parcurgi din nou traseul, în ordinea indicată de hartă, până la sosire.

Dacă ai sărit peste un post de control și ai constatat eroarea înainte de trecerea liniei de sosire,  te poți întoarce la postul care lipsește, apoi parcurgi din nou traseul, în ordinea indicată de hartă, până la sosire.

Duce la descalificare: dacă ai sărit un punct de control sau dacă nu ai respectat ordinea conform indicațiilor din traseul de pe hartă.

Detaliile tehnice – lungimea curselor/traseelor pentru fiecare categorie/probă în parte, numărul posturilor de control (punctelor de control), ora de start individual, alte caracteristici ale traseelor -  vor fi afișate în timp util pe toate canalele di informare.

Start / Sosire

Sportivii se vor prezenta cu aproximativ 15 minute, înainte de START pentru a participa la ședința tehnică și pentru a semna Declarația de participare pe propria răspundere. Pentru minori, Declarațiile de participare sunt semnate de un părinte/tutore/însoțitor. Prezentarea unui act de identitate este obligatorie.

Ce faci în START ? Ce faci în SOSIRE ? Vor fi arbitri și voluntari la fața locului care vă vor îndruma!

Echipament. Participarea la concurs se face cu echipament propriu. Vă recomandăm încălțăminte cu o aderență bună pentru acest tip de teren tare. Suprafața pe care alergi este din sare și este destul de alunecoasă. Atenție la schimbările bruște de direcție! Temperatura medie în incinta salinei este de aproximativ 13 grade C.

4. Înscrierea participanților :

4.1. a. Se face pe formularul on-line.

4.1. b. Dacă întâmpinați probleme cu înscrierea, puteți trimite o notificare pe adresa de email și vom încerca să remediem.

Se recomandă înscrierea din timp !!!

4.2. Taxele de participare. Sunt afișate pe pagina cu formularele de înscriere și or fi plătite online în maxim 3 zile de la data înscrierii. Dacă ați depășit acest termen, înscrierea trebuie reluată

Persoane cu nevoi speciale au acces gratuit și sunt acceptate doar la competiția de Orientare.

5. Declarația pe propria răspundere

Concurenții vor completa și semna o Declarație pe propria răspundere, care conține printre altele, asumarea regulamentului și a faptului că sportivul se consideră apt pentru efort din punct de vedere medical și poate participa la concurs. Declarația pe propria răspundere se semnează și se va depune în original la validarea înscrierii/locul de start sau se atașează în formularul de înscriere în format electronic. Declarația este disponibilă și pe formularul de înscriere.

6. Pachetul de concurs (kit-ul)

-Tricou* -  alegeți mărimea din formular (doar pentru Spring Run - Buridavă)

-CIP de cronometrare (Sistem MyLap)

-Numărul - se pune pe piept, la vedere. Numerele vor avea ace de siguranță. Cip-ul de cronometrare este lipit pe spatele numărului. Atenție! Nu îndoiți numărul, riscați să distrugeți cipul!

-Medalie de finalist

Alte surprize.

 

Condiții:

-alergătorii de la Crosul Salinei și Orientare, nu vor primi tricou în kit-ul de participare. Tricoul poate fi achiziționat separat la locul de concurs, în limita stocului. Vă recomandăm să faceți comandă pe email: creativsport.ro@gmail.com, până pe data de 07.04.2022.

-alergătorii de la Spring Run (5km și 15km), vor folosi același număr și pentru Crosul Salinei. Atenție! Nu cocoloșiți numărul, se poate deteriora CIP-ul.

6. Premierea

Se vor acorda diplome online, premii și alte surprize, primilor 3 clasați/categorie.

- Premiere Spring Run - Buridava

- Premiere Crosul Salinei

- Premiere Orientare - Cupa Oltului.

7. Detalii administrative

La locul de concurs nu vor exista vestiare. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru pierderea, furtul sau distrugerea / deteriorarea bunurilor personale ale concurenților. Se recomandă a NU se lăsa bunuri de valoare în bagaje, pentru a evita incidentele neplăcute.

8. Alte mențiuni.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a aduce modificări prezentului regulament până la data competiţiei. Eventualele modificări vor fi comunicate participanţilor în timp util.

Toate aceste date pot fi modificate în funcție de scenariile socio-politice ale momentului!

Spring Run -Buridava, Crosul Salinei,
Orientare - Cupa Oltului

Cupa Oltului - Buridava 2022 - Results
Cupa Oltului - Buridava 2022 lun. 18.04.2022 23:14
Results created by OE2010 © Stephan Krämer SportSoftware 2017

 
Fam (26) 0,3 km 8 C
Pl Stno Name YB Club Time
1 202 Anastasia Munteanu Palat Tg. Jiu 3:35,00
2 Zamfirescu Teodor CS AKTIV RM VALCEA 3:37,00
3 231 Evelin Badea Palat Targoviste 4:06,00
4 Timar Patricia Individual CLub Ind. Club 4:23,00
5 230 Andrei Stoian Palat Targoviste 4:52,00
6 223 David Banta Palat Tg. Jiu 5:44,00
7 208 Tudor Ostafi Palat Tg. Jiu 5:49,00
8 Sandulescu Luca CS AKTIV RM VALCEA 5:58,00
9 Vaduva Ramona + Mihai CS AKTIV RM VALCEA 5:59,00
10 206 Alexandra Grou Palat Tg. Jiu 6:06,00
11 207 Alex Ostafi Palat Tg. Jiu 6:10,00
12 142 ALIS CRISTINA MURZEA CEZAR CS Chimia Victoria 6:30,00
13 141 Gabriela Balas Ilinca CS Chimia Victoria 7:08,00
14 203 Viviana Munteanu Palat Tg. Jiu 8:05,00
15 47 Veringa Stefan Lupii Ageri Popesti-Leordeni 11:25,00
16 Parausanu Calin CS AKTIV RM VALCEA 13:04,00
17 180 Mihai Cristian Poenaru Aventura Pitesti 14:32,00
18 179 Bogdan Cojocaru Aventura Pitesti 14:36,00
19 51 Voicu Tudor Lupii Ageri Popesti-Leordeni 15:49,00
20 63 Neagu Amira Lupii Ageri Popesti-Leordeni 18:14,00
21 151 Elizabeth Trach Ucraina 2 Ucraina 2 18:20,00
22 56 Palade David Lupii Ageri Popesti-Leordeni 26:21,00
23 96 Gidei Ana Roxana O Masters Hunedoara 27:27,00
24 37 Simionescu Filip Lupii Ageri Popesti-Leordeni 29:28,00
25 40 Balota Vlad Lupii Ageri Popesti-Leordeni 31:09,00
26 33 Coman Toma Lupii Ageri Popesti-Leordeni 44:44,00
 
 
 
F10 (23) 0,4 km 9 C
Pl Stno Name YB Club Time
1 241 Nectaria David Palat Targoviste 5:06,00
2 242 Ioana Balan Palat Targoviste 5:14,00
3 Dragan Ariana Centrul Mircea cel Batran 8:13,00
4 Stroe Stefania Centrul Mircea cel Batran 10:49,00
4 Dobrescu Alexia Centrul Mircea cel Batran 10:49,00
6 216 Alesia Predan Palat Tg. Jiu 11:30,00
7 58 Pandelescu Irina Lupii Ageri Popesti-Leordeni 11:32,00
8 Ionescu Ingrid Centrul Mircea cel Batran 12:36,00
9 145 MURZEA MARA CS Chimia Victoria 12:52,00
10 Coman Clara Centrul Mircea cel Batran 13:21,00
11 Ungureanu Sofia Centrul Mircea cel Batran 14:19,00
12 73 Avram Gabriela Lupii Ageri Popesti-Leordeni 16:57,00
13 60 Halafawi Maya Lupii Ageri Popesti-Leordeni 17:13,00
14 172 Mihaela Anie Mitu Alexia Aventura Pitesti 20:49,00
15 70 Chilianu Maria Lupii Ageri Popesti-Leordeni 24:16,00
16 174 Sara Maria Camber Aventura Pitesti 26:20,00
17 171 Monica Ioana Spirescu Aventura Pitesti 29:30,00
18 59 Alexe Briana Lupii Ageri Popesti-Leordeni 30:35,00
19 185 Ada Raduta Aventura Pitesti 41:00,00
20 57 Pelz Alexandra Lupii Ageri Popesti-Leordeni 1:31:36,00
 
Mihailescu Ingrid Centrul Mircea cel Batran mp
Mihailescu Teodora Centrul Mircea cel Batran mp
75 Radoi Alexia Lupii Ageri Popesti-Leordeni mp
 
 
 
M10 (19) 0,4 km 9 C
Pl Stno Name YB Club Time
1 201 Damian Munteanu Palat Tg. Jiu 4:27,00
2 219 Mitica Adamescu Palat Tg. Jiu 5:40,00
3 235 Ionut Antonescu Palat Targoviste 5:42,00
4 Mesea David CS AKTIV RM VALCEA 6:57,00
5 232 Luca David Palat Targoviste 7:27,00
6 146 PASCU STEFAN CS Chimia Victoria 7:31,00
7 221 Sebastian Corfa Palat Tg. Jiu 7:48,00
8 Radut Raul Centrul Mircea cel Batran 8:15,00
9 Dragan Denis Centrul Mircea cel Batran 12:42,00
10 Sorescu Alexandru Centrul Mircea cel Batran 13:24,00
11 Barbulescu Tudor Aventura Pitesti 14:37,00
12 173 Draghici Tudor Aventura Pitesti 15:44,00
13 Rotaru Emilia Centrul Mircea cel Batran 17:01,00
14 Decuseara Cezar Centrul Mircea cel Batran 17:06,00
15 42 Badescu Iustin Lupii Ageri Popesti-Leordeni 18:16,00
16 44 Paraschivescu Laurentiu Lupii Ageri Popesti-Leordeni 24:08,00
17 184 Eric Stefan Radulescu Aventura Pitesti 41:00,00
18 54 Budan Andrei Lupii Ageri Popesti-Leordeni 45:06,00
19 36 Miron Alex Lupii Ageri Popesti-Leordeni 1:05:35,00
 
 
 
F11-14 (37) 0,6 km 12 C
Pl Stno Name YB Club Time
1 11 Pascu Ana CS Chimia Victoria 4:53,00
2 62 Ghetu Maria Lupii Ageri Popesti-Leordeni 6:32,00
3 7 Stanea Antonia Maria CS Chimia Victoria 7:20,00
4 64 veringa Nicole Lupii Ageri Popesti-Leordeni 9:20,00
5 67 Petrescu Sara Lupii Ageri Popesti-Leordeni 9:24,00
6 61 Balauca Sabina Lupii Ageri Popesti-Leordeni 10:39,00
7 Papusoiu Clara Aventura Pitesti 10:41,00
8 Tanase Ilinca Individual CLub Ind. Club 10:43,00
8 22 Puzhakova Mariia LYNX Trail Odess 10:43,00
10 23 Halitovska Anastasiia LYNX Trail Odess 10:47,00
11 12 Comsoiu Laura Maria CS Chimia Victoria 12:27,00
12 76 Radoi Bianca Lupii Ageri Popesti-Leordeni 12:44,00
13 74 Avram Andreea Lupii Ageri Popesti-Leordeni 12:45,00
14 243 Alexandra Balan Palat Targoviste 12:50,00
15 Borcan Ada Palat Tg. Jiu 13:14,00
16 194 Sara Borcaneci Aventura Pitesti 13:48,00
17 195 Maya Bodarlau Aventura Pitesti 13:56,00
18 Valcan Daria Govora 19:42,00
19 Nastasoiu Maria Govora 21:14,00
20 Ciolacu Diana Govora 21:15,00
21 Andreea Stoica Govora 21:38,00
22 226 Andreea Surupaceanu Palat Tg. Jiu 26:26,00
23 175 Andreea-Irina Tita Aventura Pitesti 29:02,00
24 8 Scorobet Melisa Elena CS Chimia Victoria 30:06,00
25 68 Raducan Alexandra Lupii Ageri Popesti-Leordeni 43:53,00
26 66 Padureanu Teodora Lupii Ageri Popesti-Leordeni 43:57,00
27 71 Popa Adriana Lupii Ageri Popesti-Leordeni 49:32,00
28 199 Thea Craioveanu Aventura Pitesti 56:50,00
28 198 Maria Alexandra Badescu Aventura Pitesti 56:50,00
 
187 Maria Cristina Poenaru Aventura Pitesti mp
196 Mara Catinca Iordan Aventura Pitesti mp
188 Alexia Rebeca Poparlan Aventura Pitesti mp
25 Martseniuk Oleksandra LYNX Trail Odess mp
69 Davidescu Bianca Lupii Ageri Popesti-Leordeni mp
72 Stoica Alessia Lupii Ageri Popesti-Leordeni mp
65 Mirea Daria Lupii Ageri Popesti-Leordeni mp
160 Nikita Batalin Ucraina 2 Ucraina 2 mp
 
 
 
M11-14 (42) 0,8 km 11 C
Pl Stno Name YB Club Time
1 238 Damian Badea Palat Targoviste 6:46,00
2 Calciu Tudor CS AKTIV RM VALCEA 7:09,00
3 Mesea Robert CS AKTIV RM VALCEA 7:22,00
4 16 Halmagiu Razvan CS Chimia Victoria 7:24,00
5 Stanca Razvan CS AKTIV RM VALCEA 8:10,00
6 Sitaru Calin CS AKTIV RM VALCEA 8:13,00
7 14 Lungu Ioan CS Chimia Victoria 8:20,00
8 15 Ionescu Spiridon CS Chimia Victoria 8:35,00
9 197 Mihai Raduta Aventura Pitesti 10:28,00
10 53 Korenschi Ray Lupii Ageri Popesti-Leordeni 12:04,00
11 52 Korenschi Arkadi Lupii Ageri Popesti-Leordeni 12:06,00
12 43 Bejan Robert Lupii Ageri Popesti-Leordeni 12:15,00
13 20 Popov Mykhailo LYNX Trail Odess 12:44,00
14 Stoica David Govora 13:44,00
15 29 Ciutescu Alex Lupii Ageri Popesti-Leordeni 13:56,00
16 236 Stefan Matei Palat Targoviste 17:57,00
17 34 Negre Andrei Lupii Ageri Popesti-Leordeni 18:26,00
18 19 Shchur Artem LYNX Trail Odess 18:56,00
19 18 Diakov Rodion LYNX Trail Odess 19:04,00
20 Chita Constantin Govora 20:59,00
21 109 Balasoiu Alexandru Mihai SerbanCioculescu Dr.Tr. Severin 21:13,00
22 193 Nichita Stanciu Aventura Pitesti 21:44,00
23 190 Andrei Eremia Aventura Pitesti 21:45,00
24 Goran Silviu Govora 23:14,00
25 192 Mihai Mircu Aventura Pitesti 28:52,00
26 191 Andrei Ghitulescu Aventura Pitesti 28:54,00
27 Dogaru Gabriel Govora 29:58,00
28 Constantinescu George Govora 34:21,00
29 38 Calarasu Darius Lupii Ageri Popesti-Leordeni 36:44,00
30 31 Carjaliu Bogdan Lupii Ageri Popesti-Leordeni 36:46,00
31 237 Vlad Popescu Palat Targoviste 51:48,00
 
41 Cojocariu Luca Lupii Ageri Popesti-Leordeni mp
176 Horia-Stefan Burnei Aventura Pitesti mp
177 David Petru Burnei Aventura Pitesti mp
45 Nikita Rusnac Lupii Ageri Popesti-Leordeni mp
178 Radu Bodarlau Aventura Pitesti mp
189 Ilie Craioveanu Aventura Pitesti mp
35 Iancu Eduard Lupii Ageri Popesti-Leordeni mp
162 Alexandr Batalin Ucraina 2 Ucraina 2 mp
48 Caciuln Alex Lupii Ageri Popesti-Leordeni mp
32 Coman Filip Lupii Ageri Popesti-Leordeni mp
50 Halafawi Rym Lupii Ageri Popesti-Leordeni mp
 
 
 
F15-18 (8) 2,2 km 26 C
Pl Stno Name YB Club Time
1 9 Pop Diana Maria CS Chimia Victoria 16:26,00
2 225 Elena Surupaceanu Palat Tg. Jiu 28:51,00
3 101 Pacala Damiana Andreea SerbanCioculescu Dr.Tr. Severin 31:28,00
4 103 Betin Dalisa Elena SerbanCioculescu Dr.Tr. Severin 32:53,00
5 100 Doandesi Cornelia Roxana SerbanCioculescu Dr.Tr. Severin 43:16,00
 
105 Cretescu Roxana Alexandra SerbanCioculescu Dr.Tr. Severin dnf
104 Ciortea Denisa Andreea SerbanCioculescu Dr.Tr. Severin dnf
24 Halitovska Kateryna LYNX Trail Odess dnf
 
 
 
M15-18 (11) 2,2 km 26 C
Pl Stno Name YB Club Time
1 Deaconescu Constantin Individual CLub Ind. Club 11:43,00
2 240 Victor Petrovici Palat Targoviste 17:48,00
3 239 Justin David Palat Targoviste 17:51,00
4 Vaduva Alexandru CS AKTIV RM VALCEA 18:29,00
5 227 Radu Cirstoiu Palat Tg. Jiu 27:49,00
6 200 Daniel Mircu Aventura Pitesti 28:47,00
7 99 Papava Mihai Bradut SerbanCioculescu Dr.Tr. Severin 30:25,00
 
98 Porcaru Daniel Cosmin SerbanCioculescu Dr.Tr. Severin mp
106 Marian Costea Ionut SerbanCioculescu Dr.Tr. Severin mp
49 Apostolescu Teo Lupii Ageri Popesti-Leordeni dnf
21 Linhovskyi Danylo LYNX Trail Odess dnf
 
 
 
F19-44 (2) 2,2 km 26 C
Pl Stno Name YB Club Time
1 Mesea Oana CS AKTIV RM VALCEA 19:45,00
2 Voicu Mariana 1:04:55,00
 
 
 
M19-44 (3) 2,2 km 26 C
Pl Stno Name YB Club Time
1 4 Neagu George ACS Sanatatea Ploiesti 18:46,00
2 204 Alexandru Munteanu Palat Tg. Jiu 28:28,00
 
107 Sunei Razvan Constantin SerbanCioculescu Dr.Tr. Severin dnf
 
 
 
F45-54 (4) 1,5 km 19 C
Pl Stno Name YB Club Time
1 217 Georgiana Ciocan Palat Tg. Jiu 39:27,00
2 131 SAVULESCU DANIELA Individual CLub Ind. Club 57:21,00
3 134 Manolache Georgeta Individual CLub Ind. Club 1:05:36,00
 
215 Natalia Deconescu Palat Tg. Jiu dnf
 
 
 
M45-54 (7) 1,5 km 19 C
Pl Stno Name YB Club Time
1 2 Udris Tony South South Yorkshire 12:49,00
2 95 Cristina Marius O Masters Hunedoara 17:25,00
3 6 Stanea Daniel CS Chimia Victoria 24:15,00
4 97 Milosescu Cristian SerbanCioculescu Dr.Tr. Severin 27:08,00
5 Timar Tiberiu Palat Targoviste 32:54,00
6 135 Codrea Gheorghe Individual CLub Ind. Club 46:23,00
7 10 Pop Ciprian CS Chimia Victoria 1:17:54,00
 
 
 
F55-64 (1) 1,5 km 19 C
Pl Stno Name YB Club Time
1 1 Fratilescu Mariana O Masters Hunedoara 25:58,00
 
 
 
M65-74 (2) 1,5 km 19 C
Pl Stno Name YB Club Time
1 5 Urdea Gheorghe CS Chimia Victoria 16:08,00
2 Olteanu Emil ACS Sanatatea Ploiesti 32:35,00
 
 
 
Open Ins (5)
Pl Stno Name YB Club Time
1 229 Petru Luca Sandu Individual CLub Ind. Club 6:12,00
2 228 Maria Bianca Sandu Individual CLub Ind. Club 12:42,00
3 26 Kraieva Raisa LYNX Trail Odess 34:56,00
4 27 Martsei Yelizaveta LYNX Trail Odess 51:07,00
5 28 Martseniuk Olena LYNX Trail Odess 51:12,00